Inițierea primei sesiuni de instruire în cadrul programului Leadership și Management pentru managerii universitari
Pe 6 octombrie 2021 primul grup de manageri universitari a început instruirea în cadrul programului de formare Leadership și Management. Primul grup este format din 52 de persoane, după cum urmează: UTM – 9, ASEM – 8, USMF – 7, UASM – 7, USM – 7, USCahul – 7 și USARB -7.
În cadrul lansării, dna Larisa Bugaian, coordonatoare a proiectului a salutat participanții și a prezentat obiectivele și structura programului de instruire. Dna Nadeja Velișco, șefa Direcției politici în domeniul învățământului superior, a menționat importanța formării în domeniul leadershipului și managementului pentru sistemul învățământului superior. Rodion CIUPERCĂ, șeful Departamentului de Formare Contiună a UTM a salutat participanții și a prezentat activtățile pe care le realizează Departamentul în cadrul UTM.
În continuarea evenimentului, Otilia DANDARA, USM a prezentat structura primului modul de instruire și lista subiectelor pentru lucrările individuale ale formabililor.


Sprijinul acordat de Comisia Europeană pentru elaborarea acestei publicații nu constituie o aprobare a conținutului, care reflectă doar opiniile autorilor, iar Comisia nu poate fi trasă la răspundere pentru orice utilizare a informațiilor conținute în aceasta.