Lansarea proiectului MHELM
Ședința de lansare a proiectului a demarat pe 25 noiembrie 2019, la UTM, căreia îi revine rolul de coordonator local. În implementarea acestuia, pentru care se oferă un grant de 844,453.00 euro, Universitatea Tehnică a Moldovei va avea alături un consorțiu, din care fac parte Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Consiliul Rectorilor din Republica Moldova – în calitate de partener asociat, dar și alte 6 instituții de învățământ superior din Republica Moldova: Academia de Studii Economice a Moldovei, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Universitatea de Stat din Moldova. De asemenea, va colabora strâns în vederea unui schimb de bune practici cu parteneri din țările UE, cum ar fi University of Gloucestershire, UK; Isob Institut fur Sozialwissenschaftliche Beratung, Germany și Universitatea Transilvania din Brașov.Reprezentanți ale tuturor instituțiilor au participat la ședința de lansare a proiectului. Salutând asistența, prof. univ., dr. hab. Larisa BUGAIAN, prorector UTM pentru finanțe și relații internaționale, coordonatoarea proiectului, le-a mulțumit partenerilor pentru aderare și asumarea obiectivului major al proiectului, care rezidă în consolidarea guvernanței, a planificării strategice și a managementului în universitățile din Moldova, pentru a sprijini reforma sectorului prin creșterea capacității de conducere și a capacității de gestionare.
Importanța și necesitatea dezvoltării spiritului de Lidership și Management în învățământul superior din Republica Moldova a fost subliniată în mesajele lor de salut de către Claudia MELINTE – coordonator al Oficiului Național Erasmus+ în Moldova, Nadejda VELIȘCO – șef Direcția Politici în învățământul superior din cadrul ministerului de resort, acad. Grigore BELOSTECINIC – președintele Consiliului Rectorilor din RM, rector ASEM; prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN – rector UTM. În context, au fost elucidați și pașii de urmat în acest scop: elaborarea unui program de instruire destinat dezvoltării managementului învățământului superior, axat pe guvernare, planificare strategică și management, adecvat pentru livrarea în universitățile din Republica Moldova; instruirea personalului universităților din Moldova în vederea livrării programului destinat dezvoltării managementului și lidershipului; crearea unei infrastructuri care să sprijine și să susțină programul de dezvoltare a lidershipului și managementului.
Făcând un scurt rezumat al proiectului, David DAWSON, partener de proiect din Marea Britanie, a subliniat că la Universitatea din Gloucester, pe care o reprezintă, MHELM se realizează deja de 9 ani. Diseminarea informației despre acest program, nou pentru Republica Moldova, precum și a celor mai bune practici din universitățile partenere ale UE în ceea ce privește proiectarea și livrarea programelor de dezvoltare profesională, trebuie să constituie un obiectiv permanent pentru a crește capacitatea de conducere și de gestionare a universităților din Republica Moldova.
În cadrul ședinței de lansare a proiectului s-a făcut o prezentare generală a planului de livrare a pachetelor de lucru în cadrul proiectului, a responsabilităților conducătorilor pachetelor de lucru și ale partenerilor din consorțiu, dar și a acțiunilor ulterioare privind pilotarea și implementarea noului program de dezvoltare a lidershipului și managementului în universitățile din Moldova.


Sprijinul acordat de Comisia Europeană pentru elaborarea acestei publicații nu constituie o aprobare a conținutului, care reflectă doar opiniile autorilor, iar Comisia nu poate fi trasă la răspundere pentru orice utilizare a informațiilor conținute în aceasta.